Login

Register

User Registration
Login Close
---

---
Cumpara CANA Tara Beiusului
Cazare transport anunturi shop
A+ A A-

DN76 sau cum arată ignoranța în România

Nu știu cât de mult în urmă ar trebui să mergem pentru a putea înțelege mentalitatea autorităților române, respectiv a constructorilor care câștigă licitațiile de reabilitare sau construire a căilor de transport. ”Interesul național” pare să existe doar la nivel declarativ, pentru că la nivel de fapte lipsește în mod vizibil. 

Drumul Național 76 (European 79) este cel mai bun exemplu, din județul Bihor cel puțin, a ignoranței. Deja, de câțiva ani buni este în lucru, iar stadiul lucrărilor arăta, la 31 martie 2014, în felul următor:  Oradea - Beiuș (5,54%), Beiuș - Ștei (2,39), Ștei - Vârfurile (27,61%).

Lucrările din ultimul an au început cu chiu cu vai după protestul de anul trecut (aprilie 2013), când sute de șoferi au mărșăluit de-a lungul traseului Beiuș - Oradea, claxonând, plantând flori și încercând până la urmă să se facă auziți. La doar câteva luni, lucrurile păreau că încep să se miște, însă odată cu primăvara lui 2014, când vremea de afară permitea reînceperea lucrărilor, șantierul a încetinit și de câteva săptămâni aproape că s-a oprit.

Zecile de articole din ultimele săptămâni din presa locală și centrală au rămas, până acum, fără răspuns. Președintele Consiliului Județean, Cornel Popa a transmis zilele acestea o informare, despre starea proastă a drumului, premierului Victor Ponta. Rămâne de văzut dacă va primi măcar un răspuns.

La sfârșitul lunii, pe 29 august 2014, începând cu ora 16 se va organiza un nou protest, de această dată doar în parcarea de la benzinăria din Pocola și asta pentru că blocarea drumului în lucru constituie infracţiune. Un lucru paradoxal având în vedere că drumul este greu practicabil din cauza firmelor constructoare, lucru care nu încalcă legea.

În 2015 ar fi trebuit să circulăm în condiții normale pe cei aproape 200 km dintre Oradea și Deva, dar, se pare că ”vremea nefavorabilă” și ”lipsa fondurilor” vor face ca anul în care va fi finalizat să fie schimbat - 2016, 2017, 2018,...?

Detalii despre protestul de la sfârșitul lunii, dar și o centralizare a tuturor informațiilor apărute pe acest subiect se face pe pagina oficială de facebook a drumului: https://www.facebook.com/pages/Drumul-National-76/784085338281534?fref=ts

Alexandru Laslău

 

Ultima actualizare: Miercuri, 13 August 2014 11:39

Accesări: 1843

Cod galben de ploi pentru vestul țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atentionare cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă începând de Cod Galbenluni, 30 iunie, de la 20 și până marți, 1 iulie ora 09.

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în nord-vestul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

 

 

De marți de la ora 09 intră în vigoare o altă atenționare cod galben până la ora 21. Această atenționare vizează centrul și nord-estul țării.

Vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 40 l/mp.

 

tarabeiusului.ro

Ultima actualizare: Luni, 30 Iunie 2014 10:00

Accesări: 1816

Rezultatele din Beiuș la Evaluarea Națională - 93,75% rata de promovare

Elevii de la unitățile de învățământ din Beiuș au promovat în proporție de 93,75% la Evaluarea Națională, potrivit rezultatelor înainte de contestații.

Astfel, Beiușul se situează cu mult peste media națională, care este de 70,8%.

Rezultatele înainte de contestații în Beiuș:

Colegiul Național „Samuil Vulcan”

- rata de promovare 100%

- 31 de elevi la examene

- 31 de elevi cu media peste 5

- cea mai mare medie - 9,90

Colegiul Tehnic "Ioan Ciordaș"

- rata de promovare 95%

- 21 de elevi la examene

- 20 de elevi cu media peste 5

- un elev cu media sub 5

- cea mai mare medie 8,85

Școala Gimnazială "Nicolae Popoviciu"

- rata de promovare 91%

- 91 de elevi la examene

- 83 de elevi cu media peste 5

- 8 elevi cu media sub 5

- cea mai mare medie 9,70

Liceul Vocațional Pedagogic "Nicolae Bolcaș"

- rata de promovare 89%

- 76 de elevi la examene

- 68 de elevi cu media peste 5

- 8 elevi cu media sub 5

- cea mai mare medie 9,37

Rezultatele înainte de contestații le puteți vedea AICI

Rezultatele finale vor fi anunțate marți, 1 iulie 2014, după soluționarea contestațiilor.

 

tarabeiusului.ro

Ultima actualizare: Duminică, 29 Iunie 2014 19:12

Accesări: 1691

Habitat Beiuș | Voluntari irlandezi şi scoțieni zidesc case la Oradea

Habitat for Humanity Beiuș găzduieşte începând de joi, 5 iunie, până sâmbătă, 14 iunie, 36 de voluntari din Irlanda şi Scoţia, care muncesc cot la cot cu românii pentru a construi locuinţe împreună cu familii cu venituri mici din Oradea.

Ei sunt elevi însoţiţi de cadre didactice de la două şcoli importante: Wesley College din Dublin, Irlanda, şi Royal High School din Edinburgh, Scoţia una din cele mai vechi unităţi de învăţământ din ţară, fiind fondată în 1128. Scoţienii participă pentru a treia oară cu voluntari în proiectele Habitat for Humanity şi de fiecare dată au promis că revin.

Irlandezii se află deja pentru a XI-a oară în România, ei aniversând anul trecut într-un mod inedit 10 ani de parteneriat cu Habitat for Humanity Beiuş ridicând 10 case în 5 zile cu ajutorul a sute de voluntari de la Wesley College.

„Suntem într-o mare recesiune şi în Dublin, dar credem cu tărie că tinerii noştri trebuie să înţeleagă că nu există recesiune în privinţa generozităţii, a dărniciei, a compasiunii, a timpului pe care ei îl pot dărui altora.”, spune reverendul Nigel Mackey, coordonatorul echipei de la Wesley College.

Voluntarii de la cele două şcoli vor lucra în cadrul a două proiecte pe care Habitat for Humanity le derulează în Oradea: „Locuinţe pentru un viitor sigur” din Episcopia în parteneirat cu Consiliul Local Oradea unde scoţienii vor munci concomitent la mai multe case aflate în diverse stadii de construcţie şi „Căminul Habitat” în parteneriat cu Asociaţia Căminul Felix unde irlandezii vor construi o casă pentru o familie cu trei copii.

„Ne dorim să avem puţin mai multă stabilitate şi un loc mai sigur pentru copiii noștri. Este un vis de aproape 20 de ani care cu ajutorul lui Dumnezeu şi al organizatiei Habitat for Humanity Beiuş ar putea deveni realitate”, declară Beniamin Roşu, beneficiarul uneia dintre locuinţe.

De la începutul anului şi până în prezent, Habitat for Humanity Beiuş a găzduit peste 500 de voluntari din care foarte mulţi au fost români şi majoritatea tineri.

tarabeiusului.ro

Ultima actualizare: Joi, 05 Iunie 2014 18:54

Accesări: 1874

ORDONANTA DE PLATA si CEREREA CU VALOARE REDUSA IN NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA

ORDONANTA-DE-PLATA-si-CEREREA-CU-VALOARE-REDUSA--IN-NOUL-COD-DE-PROCEDURA-CIVILA

La data de 15.02.2013 a intrat in vigoare Noul Cod de procedura civila care prin noile reglementari aduce schimbari majore in procedura de judecata a cauzelor, mai ales in ceea ce priveste recuperarea creantelor, ce se pot face acum fie prin procedura ordonantei de plata fie prin procedura cererii cu valoare redusa si procedura de drept comun.

Despre toleranţa interetnică şi confesională la Beiuş - Guest post - Elena Ojică

Elena Ojică este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național "Samuil Vulcan" din Beiuș.

Oraşul nostru este recunoscut pentru două branduri incontestabile: „Târgul de la Beiuş”, respectiv „Beiuşul – oraş al şcolilor”, aşa cum îmi place să le formulez. La acestea aş adăuga brandul de oraş al toleranţei interetnice şi confesionale. De mult doream să scriu despre o comunitate care azi mai este reprezentată de mai puţin de 5 persoane – cea evreiască.

Se pare că evreii au venit în aceste părţi de ţară în vremuri vechi, dar comunitatea lor se fundamentează în a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi prima jumătate a sec. al XX-lea. Pe la 1847-1849 funcţiona la Oradea o Uniune ebraică reformată, care a influenţat viaţa evreilor beiuşeni. Evreii beiuşeni au avut un rol important în viaţa economică a urbei, dovedind inventivitate şi abilitate.

Au intrat într-o reţea economică modernă, care a avut legături puternice cu oraşele transilvănene, dar şi cu case comerciale din străinătate. Poate chiar această ascensiune economică a comunităţii în discuţie a dus la iniţiativa comunităţii locale majoritare de a–i îngrădi ascensiunea, pentru a limita concentrarea resurselor financiare locale în mâna acesteia, care se situa în afara producţiei. Autorii lucrării monografice „Beiuşul şi lumea lui” (II) au studiat istoria comunităţii evreieşti beiuşene şi au întocmit chiar o listă a proprietăţilor industriale şi comerciale ale acesteia. De exemplu, se arată că existau 4 mori evreieşti, 4 ungureşti, 1 românească; fabricile de spirt erau 3, toate evreieşti. Desigur, volumul amintit vă va pune la dispoziţie, amănunţit, datele.

La începutul sec. al XX-lea, numărul comercianţilor evrei era în creştere, aceştia integrându-se în societatea beiuşeană, susţinând material biserici, şcoli, asociaţii culturale şi sportive etc. Toate aceste progrese şi evenimente ale comunităţii evreieşti infirmau ştirile apărute în America, în ziarul „New York American”, conform cărora la noi ar fi masacraţi şi ponegriţi. În realitate, au început să apară şi familii mixte, femeilor evreice acordându-li-se mare atenţie din partea românilor şi maghiarilor (Ziarul „Beiuşul”). Desigur, era vizată şi condiţia lor materială bună, o zestre substanţială în familie.

În 1852 se fonda la Beiuş o parohie evreiască (15 enoriaşi), iar în 1858 s-a construit o mare sinagogă, primul rabin fiind Jakab Rubin. În noaptea de 31 decembrie 1940, legionarii au atacat sinagoga, casa rabinului şi casele congregaţiei. În 1941, evreii din satele depresiunii au fost aduşi la Beiuş în urma unor anunţuri instigatoare, şi au fost forţaţi să se mute în locuinţe mici de la periferia oraşului.

Proprietăţile evreieşti au fost distruse, tinerii duşi la muncă, unii dintre ei dispărând pentru totdeauna. Primarul oraşului, membru al Gărzii de Fier, dorea să transforme sinagoga în local public. Populaţia română şi maghiară s-a opus deoarece aceasta ar fi fost o profanare. Aşa s-a născut periferia de pe str. Plopilor, un ghetou pentru evrei, care au fost mutaţi ulterior la Ginta. Plecarea evreilor din Beiuş este o altă istorie. Cert este că în 1947 au plecat cam 50 % dintre aceştia.

Cimitirul evreiesc, reabilitat

În copilărie obişnuiam să merg cu prietenii la Criş. Treceam pe str. Plopilor, pe lângă vechiul Cimitir evreiesc de la capătul acesteia. Dorind să văd ce s-a mai ales din acel, putem spune, monument istoric al Beiuşului, am inclus locul în traseul unei plimbări cu biţa, dar mare mi-a fost uimirea să… nu-l găsesc. De fapt, era acoperit de o vegetaţie sălbatică şi de… case noi (o parte). M-am întristat. După numai o săptămână, am găsit cimitirul curăţat, graţie unui grup de elevi voluntari de la Colegiul Tehnic “Ioan Ciordaş”, condus de profesorii Dan Ispas şi Jemima Feneşi.

Concluzia este că, deşi nu suntem obişnuiţi în sens profund cu voluntariatul, cu munca în folosul comunităţii şi aproapelui, acesta este esenţial într-o societate care se pretinde civilizată. Este admirabilă iniţiativa profesorului de istorie Dan Ispas, care, de fapt, a ţinut o lecţie de istorie “la faţa locului”.

Vechiul cimitir evreiesc, din secolul XIX, se afla în stare de degradare accentuată, unele monumente funerare fiind furate și folosite ca pietre de fundație. Majoritatea celor rămase nu mai sunt în poziția inițială, cauzele fiind multiple. I s-a redat forma de tumb (colină) şi este împrejmuit cu gard. Reabilitarea cimitirului a constituit o lecţie de viaţă pentru elevi. Acestora li s-a alăturat echipa de voluntari a d-lui Fenesi Barnabas şi viceprimarul Gabriel Popa. Împreună au dus la bun sfârşit un proiect prin care s-a redat Beiuşului o fărâmă din istoria sa, s-a realizat o reparaţie morală faţă de trecut, faţă de o comunitate cu care beiuşenii şi-au trăit clipele bune şi rele ale vieţii.

Consider că Beiuşul are suficiente monumente istorice care să se constituie într-un circuit turistic şi al învăţării, al memoriei colective, benefic nouă, generaţiilor viitoare şi celor care ne vizitează. Încă o dată s-a demonstrat că Beiuşul a fost şi este un oraş al toleranţei, care a condamnat xenofobia şi antisemitismul.

tarabeiusului.ro

Ultima actualizare: Duminică, 18 Mai 2014 07:53

Accesări: 3035

Cauta in site

PANTANO
RECLAMA TA  la tara Beiusului EMF EXTREME WEST COMPUTERS BEIUS STIRI DOI LUPI APUSENI HUNTING GUARDIA SECURITY