Beius Bihor

Copiati codul (scriptul) si puneti-l in pagina voastra!

<p align=”center”><a href=”http://www.tarabeiusului.ro” target=”_blank”><img src=”http://www.publistart.ro/TB copy.png” border=”0″ width=”157″ height=”157″></a></p>

Filmul documentar: Cu pasi mici spre varfuri mari – EXPEDITIA ARARAT 2009 - 5165 m.

Moment simbolic in istoria poporului roman, inscris in calendarul sarbatorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua armatei romane, o zi de glorie si de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, ostirea noastra si-a ingemanat faptele de arme cu soarta neamului romanesc, indeplinindu-si misiunea nobila de a apara unitatea nationala si integritatea teritoriala a statului roman.

Photo: BIU

Welcome to my paradise

Photo: BIU

Photo: BIU

Neatentia la volan si drumurile proaste!!!

Photo: BIU

Festivalul national de folclor Canta, canta, gura scumpa Editia a III-a

Intrarea este libera

Cel mai important eveniment cultural al anului se desfăşoara în perioada 21-22 octombrie, la Beiuş, cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor “Cântă, cântă, gură scumpă”, evenimentul fiind organizat de Consiliul Judeţean Bihor, Primăria şi Consiliul Local Beiuş, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Asociaţia “Opera per sempre”, Casa de Cultură “Ioan Ciordaş” Beiuş, în parteneriat cu Teatrul de Stat Oradea. Directorul festivalului este Florin Mariş-Hinsu. In seara de 21 octombrie işi vor da concursul: Ciprian Zopota, Irina Mihoc, Daniela Rada,  Antonela-Ferche Buţiu şi Ansamblul Artistic Profesionist “Crişana”, director artistic – Leontin Ciucur, in seara de 22 octombrie vor evolua: Bogdan Toma, Virginia Irimuş, Vasile Chioran, Viorica şi Elena Lupu, Ana Maria Ardelean, Ansamblul “Mlădiţe de tezaur” al Casei de Cultură Beiuş, Ionuţ Fulea şi Mariana Deac.

Marsul amintirii vine in intampinarea Zilei Armatei Romane – 25 Octombrie si a fost organizat de Asociatia Nationala ‘Cultul Eroilor’, Asociatia ‘Datina Strabuna’ si Asociatia ‘6 Dorobanti’. Participantii la mars au parcurge drumul de la Vascau la Beius, cu desfasurarea de ceremoniale la monumentele eroilor si la bisericile ortodoxe din fiecare localitate de pe traseu: Lunca, Stei, Rieni, Draganesti, Beius. Ei vor purta drapele de lupta, armament si uniforme de epoca ale Armatei Romane si vor efectua instructie conform regulamentelor militare ale vremii.

Photo: BIU

Bătălia de lângă Beiuş

Soldaţii bihoreni au căzut la datorie pentru Ţara Crişurilor. Armata 1 a României a avut misiunea de a apăra frontiera de Vest. Divizia 3 Vânători de Munte comandată de generalul Leonard Mociulschi număra mulţi bihoreni – batalioanele 6, 11, 12 şi 21 -, care luptaseră pe frontul de Est. În 1944 primiseră misiunea de a proteja Valea Crişului Negru. Luptele din apropierea Beiuşului sunt relatate în Memoriile generalului: “O dată cu apariţia zorilor, câmpul de luptă se dezvălui întocmai ca o scenă uriaşă… Stăruiam mult cu binoclul la ochi asupra poziţiei de la Săucani, Pocola. La telefon căpitanul Lupescu îmi raporta că inamicul a dezlănţuit un atac prin surprindere, fără pregătire de artilerie, pe tot frontul de la Remetea-Răbăgani, Finiş. Vânătorii au culcat la pământ primele rânduri duşmane, armele automate secerau de front şi în adâncime… aruncătoare grele au deschis foc de baraj violent… era un vacarm îngrozitor… vânătorii apărau fiecare palmă de pământ, se aruncau asupra vrăjmaşului cu grenada şi cu baioneta… lupte îndârjite corp la corp se dădeau la joncţiunea batalioanelor 11 şi 21 vânători de munte”.

Filmul documentar: Cu pasi mici spre varfuri mari – EXPEDITIA ARARAT 2009.

LOCATIA: Casa de Cultura Ioan Ciordas, Str. Leonard Mociulschi, Nr. 3 (fostul teatru al Armatei), BEIUS.

DATA: 25.10.2009 – ORA -  18

INTRARE LIBERA

65 de ani de la eliberarea Bihorului (II) – Puţinii eroi supravieţuitori sunt tot mai singuri.

 Acum 65 de ani, flăcăii din satele judeţului rămase sub administraţie românească erau încorporaţi cu preponderenţă în Divizia 3 Vânători de Munte. Poate acesta a fost şi motivul pentru care conducerea Armatei Române a decis ca Divizia să fie trimisă să lupte tocmai în Bihor. În evidenţele Asociaţiei veteranilor de război – filiala Bihor figurau, la sfârşitul lunii august, 1.007 veterani de război şi 55 de văduve de război care nu s-au mai recăsătorit. Puţini dintre foştii combatanţi care au luptat nemijlocit în zona Oradiei au mai rămas în viaţă. Unii dintre ai au lăsat mărturii scrise despre conflictul armat la care au participat.

Bătălia de la Leş

Dumitru Nadiş, invalid de război, născut în satul Copăcel, a făcut parte din Divizia 3 Vânători de Munte, Batalionul 21. Bătrânul vânător de munte încă mai trăieşte şi locuieşte acum în Pecica, judeţul Arad. Mărturia lui: “Era o toamnă ploioasă de început de octombrie 1944. După lupte grele am împins duşmanul până dincolo de Sânnicolau şi Roit unde se găsea graniţa adevărată a României, însă Oradea nu era cucerită şi am primit ordin de a trece la eliberarea oraşului. În noaptea de 10/11 octombrie (…) am pornit spre inamic ce era bine instalat pe aliniamentul Leş-Roit-Nojorid, cu două Divizii ungureşti şi una germană, bine dotate. Primul obiectiv era ocuparea gării din Leş-Bihor, unde era amplasată o unitate germană. Cu mult înainte de a se vedea de ziuă, pe miriştea ce însoţea calea ferată spre Oradea, comandantul batalionului nostru, maiorul Zăvoianu, ni s-a adresat aşa: “Camarazi, ofiţeri şi ostaşi, trecem la luptă pentru cucerirea oraşului Oradea. Vă cer să luptaţi vitejeşte. Vom fi sprijiniţi de artilerie, tancuri şi aviaţie. Avem alături de noi Divizia de voluntari români “Tudor Vladimirescu” şi Divizia 337 sovietică, iar generalul nostru Mociulschi Leonard se află permanent printre noi. Vă urez victorie şi mult curaj. Ordon să vă descoperiţi şi să faceţi semnul sfintei cruci, să porniţi cu piciorul drept înainte (…)” Cum ne-au zărit, nemţii au deschis foc cu toate armele. Am tras şi noi. Se tot comanda salt înainte, însă nemţii din podul gării cu mitralieră ne tot loveau în plin. Din grupa mea au murit opt camarazi. Am rămas eu şi sergentul Vlad Dumitru, a fost grav rănit şi comandantul de companie, lt. Florian Maşcaş, care era din satul vecin, Borşa. Nu eram departe de gară. Ne-am sculat în picioare, trăgeam şi înaintam aşa, puţini câţi am mai rămas. Nemţii, de frică, au început să fugă. Am ajuns la uşa scărilor ce coborau din podul gării şi am prins 10 nemţi care nu reuşiseră să coboare. I-am predat ca prizonieri la comandamentul român, căci ruşii îi zdrobeau cu tancurile. Pentru acest fapt am fost decorat. Nemţii s-au regrupat rapid şi ne-au contraatacat, însă i-am pus din nou pe fugă şi am înaintat mai departe spre Oradea. În ziua următoare, oraşul era eliberat.” Cei opt camarazi ai veteranului bihorean se află îngropaţi în groapa comună din Leş. Resturi de tancuri zdrobite în explozii se mai puteau vedea pe câmpia de lângă sat până prin anul 1952.

 Bătălia de lângă Beiuş

Soldaţii bihoreni au căzut la datorie pentru Ţara Crişurilor. Armata 1 a României a avut misiunea de a apăra frontiera de Vest. Divizia 3 Vânători de Munte comandată de generalul Leonard Mociulschi număra mulţi bihoreni – batalioanele 6, 11, 12 şi 21 -, care luptaseră pe frontul de Est. În 1944 primiseră misiunea de a proteja Valea Crişului Negru. Luptele din apropierea Beiuşului sunt relatate în Memoriile generalului: “O dată cu apariţia zorilor, câmpul de luptă se dezvălui întocmai ca o scenă uriaşă… Stăruiam mult cu binoclul la ochi asupra poziţiei de la Săucani, Pocola. La telefon căpitanul Lupescu îmi raporta că inamicul a dezlănţuit un atac prin surprindere, fără pregătire de artilerie, pe tot frontul de la Remetea-Răbăgani, Finiş. Vânătorii au culcat la pământ primele rânduri duşmane, armele automate secerau de front şi în adâncime… aruncătoare grele au deschis foc de baraj violent… era un vacarm îngrozitor… vânătorii apărau fiecare palmă de pământ, se aruncau asupra vrăjmaşului cu grenada şi cu baioneta… lupte îndârjite corp la corp se dădeau la joncţiunea batalioanelor 11 şi 21 vânători de munte”.

 Destin de general

Destinul generalului Leonard Mociulschi este eroic şi tragic în acelaşi timp. A luptat pe ambele fronturi, în Est şi în Vest, sub comanda sa fiind şi foarte mulţi bihoreni. După încheierea războiului şi preluarea puterii de către comunişti, generalul-erou a fost acuzat ca fiind “element reacţionar şi ostil R.P.R.”. Deoarece luptase şi pe frontul de Est împotriva URSS, a fost arestat preventiv în 1948 şi ţinut în diferite lagăre de detenţie şapte ani şi două luni, fără a fi condamnat de vreo instanţă! După 40 de ani în serviciul patriei, generalul Mociulschi a dezbrăcat mantaua terfelită în tranşeele celor două războaie mondiale la care a luat parte, pentru a îmbrăca zeghea de deţinut. A fost încarcerat în lagărele de detenţie de tristă amintire ale regimului comunist, până în toamna anului 1955. În tot acest timp a fost supus unui regim de exterminare, inclusiv prin muncă silnică la canalul Dunăre-Marea Neagră, alături de mulţi dintre subordonaţii săi din campaniile militare purtate. Respectul pe care îl purtau ceilalţi deţinuţi eroului de război era atât de mare încât niciun deţinut nu se atingea de roaba cu care lucra Mociulschi de frică să nu o strice şi prin aceasta să nu-i atragă pedepse. În schimb, gardianul care îl păzea i-a dat “privilegiul” generalului să-i facă în fiecare zi bocanci. În 1955 este eliberat, dar autorităţile îi stabilesc domiciliul forţat la Blaj. Abia în 1966 când a avut loc vizita oficială în România a generalului Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, au venit şi zile mai bune pentru generalul-erou. Legendarul preşedinte francez l-a apreciat pe bravul general român decorat cu “Croix de Guerre” şi s-ar fi interesat de soarta sa. Mociulschi a fost reabilitat în această perioadă, primind înapoi uniforma militară. Ba i s-au acordat şi unele medalii, “A 25-a Aniversare a Eliberării Patriei” şi “Virtutea Militară” clasa I. A reuşit să-şi publice Memoriile, cu cenzura de rigoare, dar autorităţile au refuzat să-i acorde o pensie pentru merite deosebite. A încetat din viaţă în 15 aprilie 1979, la vârsta de 90 de ani, şi a fost incinerat, conform ultimei sale dorinţe. Cenuşa sa a fost împrăştiată de cercetaşii Batalionului 21 Vânători de Munte peste crestele Carpaţilor.

Sursa: Daniel Man (Crisana)