Legenda grâului
Spun bătrânii din sat o legendă pe care o ştiu de la moşii lor, cum că ar fi trăit oamenii din Meziad în peşteră în vremurile de demult. Acolo-şi aveau casa şi masa şi trăiau din vânatul sălbăticiunilor pădurii, pe care le prindeau cu capcane sau cu arcul cu săgeţi. Şi era printre ei o fată pe care o chema Florica (sic).Într-o zi a alunecat de pe o stâncă şi şi-a rupt un picior, aşa că n-a mai putut merge la vânătoare cu ceilalţi oameni. Stătea singură în gura peşterii şi s-a târât să ajungă afară la soare, lângă stânca de la intrare. Stând ea acolo, a văzut o pasăre aşezată pe o creangă de fag. A pus mâna pe o piatră şi a azvârlit-o, ca să lovească pasărea. N-a nimerit-o, iar pasărea, speriată, a zburat. Florica a văzut că atunci când s-a speriat pasărea din cauza pietrei, a scăpat ceva din clonţ. S-a tras până acolo şi a găsit o sămânţă de buruiană cum nu mai văzuse până atunci. Semăna cu sămânţa ierbii, dar era mult mai mare. Atunci i-a săpat cu un surcel o groapă în faţă de soare şi a pus sămânţa acolo. A adus apă în pumni şi a udat-o. A udat-o aşa în fiecare zi, până când a crescut mare şi a făcut spic. A luat câteva boabe, le-a frecat în palmă şi a început să le mestece. A văzut că-s bune. Atunci le-a semănat iar pe celelalte şi a avut şi mai multe seminţe. Au văzut şi ceilalţi oameni că sunt bune şi au început să caute locuri pentru semănat.. Cu cât se înmulţeau boabele, cu atât le trebuia mai mult pământ, aşa că au părăsit peştera şi au început să-şi ridice colibe lângă holde. Sămânţa aceea era de grâu şi aşa a apărut pentru prima oară la noi şi i-a scos pe oameni din peşteră.”
Add A Comment