Beius Bihor

Beius, Stei, Stana de Vale, Vartop, Boga, Padis, Muntii Apuseni

Archive for March, 2010

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Dorel Moţiu, cei cinci au plănuit din timp tâlhăria. “Aveau informaţii că partea vătămată deţine sume mari de bani asupra sa. La începutul lui decembrie l-au urmărit, l-au monitorizat câteva zile, iar în seara de 10 decembrie şi-au dus la bun sfârşit planul, a declarat Dorel Moţiu.
Pe 10 decembrie, victima, Liviu Popa, un cunoscut valutist din Beiuş, a fost urmărită pas cu pas, până după-amiaza când, în jurul orelor 17.30, acesta a plecat de la localul “Select” spre casă.
În dreptul fabricii de mobilă Elmoberom SA Beiuş, Popa a observat un autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului, în spatele căruia se afla un bărbat care l-a abordat întrebându-l dacă acolo se află fabrica de scaune. “Partea vătămată i-a răspuns afirmativ, iar în momentul în care a ajuns în dreptul autoturismului a fost lovit cu un pumn în zona feţei de către persoana respectivă, căzând la pământ, după care a fost lovit în continuare cu pumnii şi picioarele, iar apoi agresorul i-a smuls o pungă de plastic pe care partea vătămată o ţinea în mâna stângă şi în care se afla suma de 31.000 euro, 9.000 lei, precum şi alte bunuri personale fără valoare”, spune purtătorul de cuvânt al Parchetului.
După comiterea faptei, agresorii au reuşit să fugă cu un autoturism Audi A4 de la locul faptei.
În urma loviturilor, victima s-a ales cu o mână ruptă şi mai multe leziuni care au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale.
Autorii au fost identificaţi în urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii IPJ Bihor şi ai Poliţiei Beiuş, sub supravegherea procurorilor Parchetului Beiuş.
Gheorghe Lupu, Irinel Isac, Marian Valentin Mitică, Marinel Marin şi Săndel Crăciun au fost puşi sub urmărire penală pentru tâlhărie, iar patru dintre ei au şi fost prinşi şi arestaţi.
Gheorghe Lupu, singurul care nu a fost găsit încă, a primit mandat de arestare în lipsă iar prin dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei, pe 22 februarie a fost dat în urmărire generală.
Sursa: www.ebihoreanul.ro

Carnea de miel v-a fi mai scumpa ca si anul trecut, probabil 25 de lei noi/kg. Piaţa Ioşia din Oradea, Piaţa Obor din Beiuş şi abatorul Tavi Bogdan din comuna Roşia sunt singurele locuri unde, anul acesta, vor putea fi sacrificaţi în condiţii legale miei şi iezi de Paşti, a anunţat luni şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, Mircea Gelu Budău, care a specificat că doar primăriile din Oradea şi din Beiuş au fost interesate să obţină autorizarea instituţiei pe care o conduce. Activitatea de sacrificare va începe, în ambele pieţe indicate, marţi, 30 aprilie, şi urmează să se deruleze după un program zilnic cuprins între orele 7.00 şi 19.00 până sâmbătă, inclusiv. În ceea ce priveşte Piaţa Ioşia, unde a şi explicat care va fi procedura de lucru, Budău a precizat că sunt aşteptaţi crescători de animale din judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Arad, la fel ca anul trecut, cu toţii având nevoie de aprobarea DSVSA din judeţele de provenienţă şi fiind obligaţi ca la sosirea în piaţă să aibă asupra lor certificatul sanitar-veterinar de la medicul veterinar din localitatea de origine şi formularele de mişcare a animalelor. În prezenţa conducerii Regiei Autonome Pieţe, Agrement, Ştranduri (RAPAS) Oradea, şeful DSVSA a descris modul în care se vor putea cumpăra, sacrifica şi prelucra mieii şi iezii în Piaţa Ioşia. Clientul îşi va alege mielul sau iedul şi se va prezenta la mese, unde îl va preda unui măcelar, de la care va primi un ecuson, cu numele acestuia. Măcelarul duce animalul în incinta halei, şi nimic din activitatea de sacrificare şi curăţare nu se va vedea din afară, căci totul se va petrece în hală, unde cumpărătorul nu are acces”, a spus Budău (foto). Şeful DSVSA a spus că săptămâna aceasta, activitatea de sacrificare a mieilor şi iezilor va fi asigurată în Ioşia de 60 de măcelari, care au la dispoziţie 40 de posturi de lucru, fiecare fiind obligat să poarte echipament de protecţie, adică pantaloni, bluză, şorţ şi bonetă, plus un ecuson în dublu exemplar – unul purtat la vedere, iar celălalt pentru a fi dat clientului care îi predă animalul spre sacrificare. Totodată, a mai spus el, fiecare măcelar va fi obligat să aibă şi câte trei cuţite, deoarece unul va fi în permanenţă la sterilizare. Budău a arătat că, în incinta halei, animalele vor fi asomate electric, de către doi electricieni angajaţi ai RAPAS, după care vor fi atârnate în cârlige, pentru a li se scurge sângele. Următoarea operaţiune este jupuirea şi eviscerarea. “O noutate este că, în acest an, nu se mai colectează pielile, astfel că dacă un cumpărător doreşte, şi le poate prelua acasă”, a precizat Budău. După eviscerare, măcelarii vor colecta splina şi conţinutul intestinelor animalelor, care sunt “subproduse” şi trebuie distruse. “O problemă poate fi cu aceste subproduse, pentru că în anii trecuţi hoarde întregi, venite din Mongolia sau de unde or fi venit, vin la tomberoanele din marginea pieţei să fure această masă gastro-intestinală, ca să facă tocană din ea”, a spus Budău, referindu-se la romii care îşi “rezolvă” masa de Paşti din ceea ce restul creştinilor aruncă. “Din acest motiv, tomberoanele astea vor trebui păzite cu jandarmi”, a continuat şeful DSVSA. În ce priveşte taxele percepute în acest an, crescătorii de miei şi iezi vor trebui să achite conducerii Pieţei Ioşia câte 10 lei pentru fiecare animal adus la vânzare, măcelarii câte 60 de lei pentru fiecare zi de lucru, iar cumpărătorii câte 20 de lei fiecărui măcelar care le va sacrifica, jupui şi eviscera mielul sau iedul. Cât despre preţ, nici reprezentantul DSVSA şi nici cei ai RAPAS nu au vrut să spună cât vor costa anul acesta animalele aduse pentru Paşti, motivând că acesta va fi stabilit “numai de vânzători”. Adrian Criş

Sursa: www.ebihoreanul.ro

Pentru un mediu cat se poate de curat S.C. Edilul S.A. Beius si autoritatile locale va roaga insistent ca in noile locuri de colectare a deseurilor menajere sa respectati urmatoarele reguli de sortare.

Pubele Beius

 

S-au pus la dispozitia dumneavoastra pubele de diferite culori. Sunteti rugati sa folositi pubelele albastre pentru carton si hartie, pubelele galbene pentru deseuri metalice iar in cele verzi sa introduceti doar deseuri biodegradabile.

Acum dumneavoastra judecati si sortati cu capul dumneavoastra daca meritam sau nu salarii ca in occident. Expertii din Primarie ne pot da informatii utile despre proiectul obtinut prin finantare europeana si impactul acestuia asupra comunitatii.

Groapa ecologica este inutila. O avem cativa in cap si e neagra. Domnilor Experti, noi prostimea va dam urmatorul sfat. Ridicati deseurile dupa urmatorul orar: luni doar plastic, marti doar metale, miercuri doar biodegradabile. Mergeti la groapa voastra ecologica inteligenta si delimitati trei zone, cate una pentru fiecare sortiment de gunoi. E atat de simplu. Cand se umple bine cate o zona puteti sa-l transferati catre centrele de reciclare. E greu, asa-i?

Sursa: www.beius.ro

De Bunavestire, la Beiuş, în sala festivă a S.C. Desira, a avut loc lansarea unei cărţi cu totul şi cu totul inedită în peisajul editorial din Bihor – “Cântecul de după cântec – schiţă pentru un univers folcloric bihorean”, avându-i ca autori pe Ioan Degău şi Miron Blaga. Invitaţi să prezinte cartea au fost prof. univ. dr. Viorel Faur şi conf. univ. dr. Ioan Laza. Cartea a apărut la Editura “Primus”, Oradea, în condiţii grafice deosebite. Volumul, însumând peste 550 de pagini, se vrea deopotrivă o sumă de portrete, fişe de dicţionar şi istorie a interpreţilor orali de muzică populară din Bihor, începând cu Elisabeta Pavel şi până la Paula Lezeu, şi un elogiu adus celor din “linia a doua”, artiştilor care au cules folclor muzical, celor care au contribuit la formarea interpreţilor, celor care au promovat folclorul autentic din această parte de ţară. Meritul celor doi autori constă în faptul că, pentru prima dată la noi, au coagulat între două coperţi parte din viaţa şi activitatea a circa 70 de artişti lirici şi a vreo 10 intelectuali şi creatori de marcă, care şi-au pus amprenta pe existenţa folclorului muzical bihorean, propulsându-l între cele mai căutate şi apreciate graiuri muzicale româneşti şi europene. Aşezată sub un titlu metaforic, cartea debutează cu un cuvânt înainte care preia o altă metaforă – a lui Iorga – “La români, întâi se aude cântecul”, pentru ca, iarăşi sub o metaforă cu conotaţii deosebite, “eu nu cânt că ştiu cânta”, să fie aşezată toată “floarea cea vestită” a cântecului bihorean: Elisabeta Pavel, Traian Hurgoi, Sofia Popa, Ana Balaci, Elena Haşaş, Dumitru Sopon, Gheorghe Sărac, Florica Ungur, Maria Haiduc, Adriana Comşa – Haber, Marioara Precup, Flavius D. Hadadea, Viorica Flintaşu, Elvira Lerinţiu, Florica Bradu, Cornelia Felicia Rugan, Florica Marghescu, Maria Scorţe, Florica Duma, Alexandru Hanga, Veronica Nicodim-Stoicu, Domniţa Săbăduş-Pop, Mariana Militaru-Blaj, Paraschiva Cărbunar, Domnica Gligor-Man, Zorica Gavrilă, Florica Faur, Livia Vereş-Lascu, Viorica Marc-Bulzan, Dorel Moş, Vasile Iova, Maria Sidea, Iuliana Băican-Chelu, Mariana Stănescu, Florica Zaha, Viorica Bradea, Florica Ruja, Irina Mihoc, Vasile David, Voichiţa Mihoc, Radu Potoran, Dorina Miescu, Felicia Costin, Luminiţa Tomuţa, Leontin Ciucur, Aneta Florea, Cornelia Covaciu, Cornel Borza, Daniela Rada, Angela Hadadi, Zoriţa Lazăr, Anca Banda, Florina şi Florin Mariş-Hinsu. Un alt capitol – “Generaţia 2000″ – creionează profilul Antonelei Ferche-Buţiu, Ionel Ban, Adrian Ivancea, Otilia Haragoş, Corina Lele, Ciprian Mocan, Romina Nemeş, Anamaria Gal, Simona Costin, Ioana Urs, Adina Ciucur, Mihaela Popa, Paula Lezeu, pentru ca Ion Lianu şi Oana Lianu să fie prinşi într-o “constelaţie” a virtuozilor instrumentişti (instrumente de suflat). În fine, Bartok Bela, Traian Mânza, Petre Bodeuţ, George Vancu, Tereza Mozes, Maria Bocşe, Crăciun Parasca, Florea Crişu, Aurel Moţ, Corneliu Buciuman şi Niculina Merceanu sunt aşezaţi sub zodia conservării şi promovării folclorului muzical bihorean, iar Tiberiu Ceia, bihorean prin mamă, să beneficieze de o pro amicitia exemplară. La lansare au participat interpreţii prezenţi în volum, dar şi public iubitor de folclor adevărat şi mare.

Sursa: www.crisana.ro

Beiuş. Spitalul Episcop Nicolae Popoviciu se bucură de dotări pe care unităţile spitaliceşti din Oradea nu le au. Secţia de cardiologie a fost dotată de Rotary şi Assist Internaţional cu aparatură medicală care permite supravegherea bătăilor cordului 24 de ore din 24 de ore. La originea evenimentului sunt însă relaţiile pe care preşedintele CJ Radu Ţârle le are peste Ocean.

Inaugurarea oficială a aparaturii a avut loc ieri la Beiuş în prezenţa a numeroase personalităţi. „Proiectul acesta este rezultatul unui parteneriat între Assist International Rotary International şi Rotary Oradea. Permiteţi-mi ca de această dată să mulţumesc în numele bihorenilor pentru tot ceea ce aţi făcut aici şi la Spitalul Judeţean şi să vă asigur de toată aprecierea noastră. Fiindcă nimic nu este mai important decât viaţa. Şi dincolo de valoarea intrinsecă a proiectului e valoarea vieţilor salvate cu ajutorul acestei aparaturi”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Radu Ţârle. Bob Pagett, preşedintele Assist International, preşedintele Rotary din California, David Galagher şi Nick Mascitelli, alt reprezentant al rotaryenilor dar şi preşedintele rotarienilor orădeni, Dan Pavel au fost doar câţiva dintre oaspeţii beiuşenilor şi totodată binefăcătorii acestora. Parteneriat Preşedintele Rotary International a subliniat că este recunoscător partenerilor în acest proiect. „Pe lângă partenerii enumeraţi aici avem ca partener firma Philips, îl avem şi pe vicepreşedintele Rai Schmidt, directorul programelor medicale. Ca să înţelegeţi mai bine Rai Schmidt este pentru noi ceea ce este Dan Pavel pentru Rotary Oradea. Un asemenea proiect, cum este cel de la Beiuş e ca şi cum ai încerca să pui 1000 de bucăţi împreună, să creeezi un tot unitar, să te asiguri că funcţionează. Asta a făcut Rai. Cu toţii recunoaştem că suntem într-o situaţie dificilă din punct de vedere economic. Aşa că Rotary a asigurat echipamentul şi transportul, responsabilitatea noastră fiind pregătirea echipei care să lucreze şi să monteze aparatura”,a spus David Galager. Intervenţie la premier Preşedintele Assist Internaţional a spus că a vrut să-l recompenseze pe doctorul clujean Călin Lazăr pentru sprijinul acordat beiuşenilor. „M-a refuzat şi a spus că o face cu toată bucuria pentru Beiuş şi deja mi-a promis că dacă vom avea un proiect de logistică de instruire şi coordonare se ocupă el. Trebuie să vă spun despre Călin Lazăr, că e unul dintre cei mai buni manageri de spitale pe care i-am cunoscut vreodată. Atât, Călin, cât şi Dan Pavel sunt plini de iniţiativă şi de energie. Şi trebuie să spun ceva şi despre Radu (preşedintele CJ Bihor). Echipamentele medicale au zăcut în Aeroportul din Timişoara. Chiar dacă eu sunt preşedintele Assist International, trebuie să spun că a fost necesar să fiu preşedintele Inssist Internaţional şi a trebuit să insist la Radu Ţârle să recuperăm aparatura şi pe canale specifice am ajuns până la domnul prim-ministru care ne-a sprijinit”, a spus Bob Paget. Primarul Beiuşului, Adrian Domocoş a ţinut să spună că valoarea echipamentelor furnizate până acum de americani spitalelor din Beiuş depăşeşte 500 milioane de euro. „Noi suntem deschişi oricând pentru astfel de iniţiative fiindcă aduc plus valoare zonei Beiuşului. Cuvintele sunt prea puţine pentru a exprima recunoştinţa noastră şi sunt onorat să avem printre noi astfel de oameni”. Preşedintele Rotary Oradea, Dan Pavel a ţinut să precizeze că e gata oricând să înfiinţeze un Club Rotary şi la Beiuş. Radu Ţârle şi invitaţii săi din America au vizitat şi Spitalul judeţean Oradea pentru a vedea la faţa locului de ce aparatură medicală este nevoie. Americanii au mai dotat Spitalul Judeţean în anii 90, iar acum se întrevăd iar donaţii de tehnologie medicală modernă pentru secţiile de ATI, terapie intensivă coronarieni şi cardiologie.

Sursa: www.bihon.ro

Sporturile extreme şi maşinile tunate sunt pasiunile unui beiuşean. Vedeta parcului său auto:maşina din Toky Drift.

untitled

Asemenea protagoniştilor din Tokyo Drift, iubeşte lumea tensionată a tinerilor ce trăiesc într-un univers exploziv al curselor de stradă. O lume cu maşini puternice şi fete atrăgătoare în care protagoniştii se aventurează într-un domeniu interzis: un tărâm unde controlul reprezintă de fapt tărâmul lipsei controlului, care este mult mai important decât trecerea liniei de sosire pe prima poziţie. Iubeşte cursele cu pedala de acceleraţie la podea, cursele cu derapaje, curse care îţi fac inima să stea în loc cu schimbări de direcţie bruşte şi răsuciri periculoase. A emigrat în Canada în urmă cu 10 ani. Are dublă cetăţenie. S-a întors în Beiuş unde e cunoscut pentru pasiunea s-a pentru extrem. Pentru maşini care îţi fură privirea, care circulă cu viteze ameţitoare, şi pe care le-ai văzut doar în filme. Emil Potora este cunoscut acum beiuşenilor pentru dorinţa de a împărtăşi plăcerea pentru sporturi extreme. Recent s-a aflat prin cei care au pus umăr la umăr pentru organizarea primei curse legale de snowcross la Stâna de Vale. Totul despre pasiunile sale puteţi descoperi pe blogul său din „Ţara Beiuşului”.  Pasiunea lui Emil pentru maşini a făcut, de mai multe ori, obiectul celebrei emisiuni Promotor de pe ProTV.

 Achiziţionată în Las Vegas

„Am pasiunea motoarelor şi maşinilor de mic. Atunci plăcerea mea era să spăl maşina vecinilor. Am rămas cu acest hobby şi dacă văd o maşină mai deosebită prin lume încerc să o achiziţionez bineînţeles dacă e şi accesibilă bugetului. După ce am plecat în Canada, am bătut America din est la vest şi invers . Mi-am făcut o grămadă de prieteni, cei mai mulţi pasionaţi ai maşinilor, aşa că dacă apare o  maşină  deosebită şi preţul e bun, ei mă anunţă”, povesteşte Emil Potora. Una dintre maşinile care au făcut istorie în Beiuş, a fost un Mitsubishi Eclipse. „Această maşină am achiziţionat-o de la o licitaţie din Las Vegas. Era o maşină care a participat la cursele din Tokyo Drift, un film care a făcut încasări de peste 440 de milioane de euro în întreaga lume. Am cumpărat-o cu 35.000 de dolari. Dar i-am adus îmbunătăţiri de 100.000 de euro. Am scos-o doar de câteva ori prin oraş. Din cauza drumurilor, am fost nevoit să renunţ la ea. Am vândut-o unui constănţean cu 35.000 de euro”, spune Emil.

Veronica Bursasiu

Sursa: www.bihon.ro

Prima competiţie legală de snowcross, din România, a debutat sâmbătă 20.mar.2010  la Stâna de Vale 

 

 

 

 

 

 

www.tarabeiusului.ro Photo: Biu

 

 

 

PROGRAM DESFASURARE

Cupa EMFEXTREM - IZVORUL MINUNILOR

la snowcross

Vineri 19 martie 2010

Ora 16.00 - 20.00 - Secretariat si revizie tehnica;

Ora 20.30 – 21.00 – Sedinta tehnica cu toti participantii,

la care vor fi instruiti si toti arbitrii de traseu, primind materialele necesare. Prezenta este obligatorie.

Sambata 20 martie 2010

Ora 08.00 – 09.00 - Secretariat si revizie tehnica

Ora 09.30 - Start din fata Hotelului Iadolina – Mansa 1

Ora 12-14 - Pauza de masa si revizia tehnica

Ora 14.00 - Start din fata Hotelului Iadolina – Mansa 2

Ora 18– Festivitatea de premiere

Sursa: www.emfextrem.ro www.frm.ro

Si anul acesta HABITAT Beius ridica o casa de sfintele Paste.

Habitat Beius

A devenit o tradiţie ca în preajma Sărbătorilor Pascale Habitat pentru Umanitate Beiuş să construiască o locuinţă pentru o familie. La fel se va întâmpla şi în acest an, când o mamă şi cei doi copii ai săi se vor muta în casă nouă.

Habitat pentru Umanitate Beiuş construieşte în fiecare an o locuinţă simplă şi decentă, în preajma marii sărbători creştine a Învierii Domnului, pentru o familie nevoiaşă. Este o tradiţie ce datează din anul 2000. În acest an, Aurora Horge, o mamă muncitoare, cu doi copii, speră să-şi petreacă Sărbătorile Pascale într-o astfel de casă, după ce toată viaţa a visat şi s-a rugat împreună cu copiii ei pentru asta. În prezent cei trei locuiesc într-o singură încăpere dintr-o cocioabă veche de 70 de ani din satul Bunteşti, ridicată din chirpici şi peticită pe ici pe colo. Două paturi, o masă, un scaun şi un dulap este toată averea lor. Se încălzesc cu o sobă veche pe care mama pregăteşte copiilor mâncarea. Au o fântână în curte de unde scot apă, însă vara deseori este secată şi atunci Aurora cară apă de la vecini cu găleţile. Ea este şi mamă, şi tată pentru copiii ei, crapă lemne, spală hainele cu mâinile. Iarna e foarte greu fără baie, mai ales pentru copiii care cresc. „Ne spălăm toţi într-un lighean, pe rând, iar ceilalţi aşteaptă afară”, spune Andrei, cel mai mic dintre copii, elev în clasa a II-a la şcoala din sat. Ana-Maria, care are 12 ani, îşi doreşte măcar să poată dormi singură în pat, pentru că acum împarte unul din cele două paturi vechi, mici şi înguste cu mama sa. „Abia aştept să pot dormi singură în pat, dar, totuşi, cel mai mult îmi doresc o baie”, mărturiseşte ea. Lucrările la noua locuinţă au şi demarat, fundaţia fiind pregătită. Prima echipă de voluntari va veni tocmai din America şi va începe cu ridicarea pereţilor în ultima săptămână din martie. Pentru ca Aurora, Andrei şi Ana-Maria să se bucure de căldura unui cămin de Paşti, Habitat mai are nevoie de resurse materiale şi financiare importante.”Fiecare om poate face o faptă bună mai ales acum când se apropie Sfintele Paşti. Toţi cei care doresc pot să se alăture Fundaţiei pentru a îndeplini un vis. Dorim să implicăm cât mai mulţi oameni în această activitate”, a precizat Mircea Jurcan, director executiv la Habitat pentru Umanitate Beiuş. Aurora ştie ce înseamnă să-ţi ajuţi aproapele, pentru că şi ea a lucrat alături de alţi voluntari în proiectul Habitat derulat în Oradea, în 2008. Acolo, timp de două săptămâni, în concediul ei de vară, a muncit alături de alţi români şi străini, împreună cu beneficiarii caselor, fiind o experienţă inedita pentru ea.

Sursa: www.crisana.ro

Vasile BLAGA, din pacate a uitat ca este din aceasta zona…Beius/Stei.El vine acasa doar de sarbatori sau de “sindrofii”.

vasile_blaga a uitat de unde a plecat

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, se va afla vineri şi sâmbătă în Bihor. Alături de alţi oficiali din Minister, Blaga participă vineri înainte de prânz la festivitatea de inaugurare a sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, situat în Parcul Traian. Sediul a fost complet modernizat şi renovat începând din toamna anului 2007, întreaga investiţie costând 17 milioane de lei.

Sâmbătă dimineaţă, Blaga va vizita şi sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a vedea cum s-a implementat sistemul informaţional integrat ce ajută la prevenirea inundaţiilor şi reducerea efectelor acestora.

Tot vineri se va inaugura secţiile de Chirurgie I şi Ortopedie I din cadrul Spitalului Judeţean, proaspăt renovate şi recompartimentate, prin finanţare de la Ministerul Sănătăţii.

La festivitate va fi prezentat şi noul computer tomograf, donat luna trecută, de un alt spital din Insula Man. Ministrul Cseke Attila şi-a confirmat prezenţa la eveniment, alături de directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Celea.


Sursa www.ebihoreanul.ro

INTREBARE: Nu va este rusine sa veniti acasa cu masina pe drumurile acestea domnule ministru VASILE BLAGA?

Subscribe to Beius Bihor
  • Meta