După cum am menţionat la început, la partea generală, introductivă, altitudinile cele mai mici se găsesc în partea de nord-vest iar cele mai mici în partea de sud-est a piemontului.

Pentru evidenţierea treptelor hipsometrice, am delimitat treptele din sută în sută de metri (fig. 1.).

Treptele hipsometrice scad spre nord-vest, după cum marea ce a existat în Depresiunea Beiuş, s-a retras în aceeaşi direcţie.

Totodată, acolo unde altitudinile sunt mai reduse, s-au instalat şi aşezările umane. Localitatea Ferice, din estul piemontului, s-a instalat într-un mic bazinet depresionar.

Dacă în nord, nord-vest şi nord-est piemontul este detatşat de munte, în est şi sud-est, el este încă legat intim de munte.

Fig. 1. Piemontul Buduresei: hipsometria

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Fragmentarea verticală este foarte diferită pe teritoriul piemontului Budureasa-Mizieş. Se observă (vezi harta) că în general valorile sunt ceva mai reduse în nord şi nord-vestul ca şi în vestul piemontului iar cele mai mari ce depăşesc 100 m/kmp ajungând chiar la peste 200 m/kmp se găsesc în sudul şi sud-estul său. De altfel, există o oarecare similitudine cu hipsometria dar şi cu fragmentarea orizontală.

Totodată, putem arăta că acolo unde există valori mari, acolo există şi suprafeţe acoperite cu păduri.

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ

Piemontul Buduresei, după ce a ajuns subaerian, a început să fie disecat atât orizontal cât şi vertical. În articolul de faţă ne ocupăm de fragmentarea orizontală, dată de râurile permanente şi de cele torenţiale.

Râurile permanente, ca Valea Talpe, Valea Mare, Valea Mizieşului, Inarul etc., sau văile cu scurgere intermitentă, au realizat fragmentarea piemontului.

Valorile cele mai mari, de peste 4 km/kmp, se află în jurul satului Talpe (4,5 km/kmp) şi în SE piemontului.

Valori de peste 3 km/kmp se găsesc în mai multe locuri: de-a lungul drumului spre Budureasa, în jurul satului Sălişte de Beiuş, în SE piemontului etc.

Valorile de 2-3 km/kmp sunt bine răspândite pe teritoriul piemontului, ca şi valorile de 1-2 km/kmp, după cum se observă studiind harta fragmentării orizontale.

Valorile de 0-1 km per kmp sunt doar pe marginile piemontului, măsurătorile fiind strict efectuate pe suprafaţa piemontului.

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ

Totodată, am precizat că observaţiile asupra temperaturii se efectuează la înălţimea de 2 metri, la suprafaţa solului şi la adâncimea de 0,15 m (15 cm). Valorile medii au fost: -0, 2^oC la înălţimea de 2 m, 0,0^oC la suprafaţa solului şi 2,0^oC la adâncimea de 15 cm.

Concluzia, reieşită din valorile medii ale lunii ianuarie 2012 sunt că oscilaţiile termice la înălţimea de 2 metri sunt mai mari decât cele de la suprafaţa solului iar cele de la adâncimea de 15 cm sunt cele mai mici. Toate acestea se pot vedea din graficul de mai jos.

Fig. 1. Oscilaţiile temperaturii la Beiuş în luna ianuarie 2012. Linia albastră – temperatura la 2 m. Linia roşie la suprafaţa solului. Linia galbenă la adâncimea de 15 cm. Literele cu negru reprezintă zilele lunii.

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ

Lungimea maximă a piemontului pe direcţia NV-SE este de 14 km iar lăţimea maximă de 9,53 km (pe direcţia SV-NE) pe când cea minimă de doar 1,587 km. Drumul Beiuş-Budureasa este de 10 km (pe suprafaţa piemontană).

Altitudinea coboară de la maximum 666 m până la 200 m, deci pe o diferenţă de înălţime de cca 400 m. Rezultă o medie de aproximativ 433 m. Grosimea medie a materialului piemontan este de 333 m.

Altitudinile sunt mai mici în nord-vest (200-300 m) şi mai mari spre SE ajungând la 500-600 m.

În literatura de specialitate denumirea consacrată este cea de Piemontul Buduresei (I. O. Berindei, 1977), deşi localitatea care dă denumirea cade la exteriorul piemontului. Deoarece pe suprafaţa piemontului se găseşte localitatea Mizieş, şi pentru a nu induce eroarea printre cititorii cât de cât cunoscători ai geografiei, noi propunem denumirea binară de Piemontul Budureasa-Mizieş.

Sunt autori care nu consideră acest teritoriu pus în discuţie piemont, ci o câmpie piemontană (I. Mac, comunicare orală).

Prin faptul că are o extindere relative mare, are înclinare atât suprafaţa exterioară cât şi interioară dinspre munte spre centrul Depresiunii Beiuş, noi considerăm că putem vorbi de un piemont, cum şi Gr. Posea (1974) îi consideră.

În mare, putem să mai afirmăm că acest piemont a fost creat prin transport de material din zona de munte de către râurile principale: Crişul Negru, Crişul Pietros, Valea Nimăieşti dar şi de văile secundare: Valea Inarul, Valea Runcului etc.

Trebuie să mai spunem că într-o anumită perioadă geologică Depresiunea Beiuşului nu a existat. Exista o legătură între Munţii Bihor-Vlădeasa şi Munţii Codru-Moma. Depresiunea Beiuşului s-a format în timpul neozoicului prin scufundare tectonică, fiind apoi invadată de apele marine (ultima mare care a existat în regiune a fost în urmă cu cca 6-10 milioane de ani). În mările care au existat în regiune s-au depus treptat depozite de roci aduse dinspre munte. Evident că aceste depozite sunt mai fine spre centrul depresiunii şi mai grosiere spre munţi. Acest lucru se poate observa imediat la ieşirea dinspre Beiuş spre Mizieş, în dealul de unde s-a dus nisip la tunelul apeductului de la Stâna de Vale.

Deoarece aceste depozite s-au depus în mare, sunt autori care consideră piemontul ca o deltă subacvatică.

După retragerea definitivă a mărilor care au existat în zona Beiuş, apele curgătoare au desprins prin eroziune piemontul de munte (fapt foarte bine de observat la Budureasa-Burda) iar micile pâraie au început să fragmenteze suprafaţa piemontană în doaburi (dealuri) piemontane (vezi în zona localităţii Teleac) între Valea Mizieş şi un afluent de-al său, sau dealul pe care este Păduricea de lângă Curăţele (“Dumbrava” cum îi spun localnicii) iar un alt exemplu evident este Dealul Cermai de la Beiuş spre Nimăieşti etc.

Pe suprafaţa piemontului se găsesc numeroase fenomene torenţiale dispuse în general longitudinal dar şi transversal spre avale şi exterior. Sunt torenţi cu lăţimi mari şi mai ales lungimi mari, de ordinul sutelor de metri sau chiar kilometri. Am efectuat câteva măsurători de lungimi ale torenţilor: 6 km, 4,5 km, 3,6 km. Adâncimile lor diferă de asemenea: sunt torenţi incipienţi (1-2 m) dar şi torenţi de 10-15 m.

Datorită faptului că se practică mai ales cresterea animalelor, în partea de NV a piemontului există mai ales păşuni iar în partea centrală şi de sud-est mai ales păduri de foioase.

Deşi sunt probleme cu apa (râurile sunt mici mai ales pe suprafaţa piemontană, oamenii săpând mai ales fântâni adânci) în arealul piemontului au apărut localităţi în general mici ca suprafaţă şi ca populaţie): Mizieş, Teleac, Saca (denumire sugestivă în sensul celor spuse mai înainte), Talpe, Sălişte de Beiuş, Ferice.

Fig. 1. Lacul de retenţie de pe suprafaţa piemontului

(în fundal Munţii Pădurea Craiului)

Harta Piemontului Buduresei

LECT. UNIV. DR. în GEOGR. FIZ. ANDREI C. INDRIEŞ

MASTER în GEOGR. TURISMULUI ANDREI A. INDRIEŞ

STUDENT LA I.T. ORADEA ROBERT A. INDRIEŞ

Terasa de luncă (t₁) de 2-3 m, situată de-o parte şi de alta a râului. Această terasă este inundabilă la revărsările şi la inundaţiile ce se produc în regiune. Se observă pe hartă că terasa este bine extinsă iar atât râul principal cât şi afluenţii au divagări pe suprafaţa luncii.

Terasa a doua (t₂), de 6-10 m, se găseşte aval de Beiuş, spre Pocola, fiind foarte uşor recunoscută deoarece drumul spre Pocola şi Oradea (E79) se află pe această terasă.

Următoarea terasă, cea de a treia (t₃ = 15-20 m) este mai puţin extinsă şi este spartă de torenţi ce vin dinspre pădure.

Terasa a patra (t₄) de 30-40 m altitudine relativă este de asemenea puţin extinsă şi fiind şi ea spartă de torentzul principal ce vine dinspre Pădurea Delani.

Terasa a cincea (t₅ =  55-60 m) este bine extinsă, aici aflându-se atât pădurea cât şi localitatea Delani.

Remarcăm faptul că terasa de luncă (t₁) este holocenă, terasele tinere (t₂-t₃) sunt de vârstă pleistocenă superior iar celelalte, medii (t₄-t₅), sunt de vârstă pleistocenă medie.

Fig. Terasele geomorfologice la Beiuş

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ

Imediat cum se termină pădurea începe o zonă torenţială (fig. 1) care constă în torenţi relativ scurţi (maxim 30 m) şi adânci de 1-2 m.

Continuând drumul spre Curăţele urmează în total 4 (patru) torenţi, cu lungimi de sute de metri, adâncimi de 2-3 metri şi parţial plantaţi cu arbori (fig. 2) pentru stingerea toreţialităţii.

Între cele două sectoare torenţiale, pe versant există o zonă de alunecări vechi (fig. 3), recunoscută prin ondulările terenului.

Fenomene torenţiale se găsesc, de altfel, pe toată suprafaţa Dealului Delani, până în dreptul localităţii Meziad (fig. 4).

Fig. 1. Fenomenele torenţiale de lângă pădure

Fig. 2. Torentul Rif (unul dintre cei patru torenţi)

Fig. 3. Alunecarea veche de teren (se observă în stânga valul vechi de alunecare)

Fig. 4. Fenomene torenţiale pe Dealul Delanilor

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ

După cum am mai precizat cu o anumită ocazie, noi efectuăm observaţii meteorologice la domiciliul nostru, începând din anul 1995. Avem date complete pe 17 ani, despre temperatura medie anuală (în grade Celsius), cantitatea medie de precipitaţii (în milimetri = litri pe metru pătrat), presiunea atmosferică (în milibari = hectopascali), umiditatea relativă (în procente %), nebulozitatea (în zecimi 0-10), direcţia şi viteza vântului (în metri pe secundă).

În anul 2011 valorile medii au fost următoarele:

În cei 17 ani, valorile medii au fost următoarele:

Graficele pentru temperatură, presiune atmosferică şi cantitatea de precipitaţii de-a lungul celor 17 ani arată astfel:

Valorile temperaturii între 1995-2011

Valorile presiunii atmosferice între 1995-2011

Valorile cantităţilor de precipitaţii între 1995-2011

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ

Fragmentarea orizontală are valori ce oscilează de la 0-1 km/kmp până la peste 3 km/kmp.

Pe suprafaţa platoului valorile sunt în general scăzute dar pe versanţii platoului spre cele două văi valorile cresc.

În două locuri valorile ating sau depăşesc 3 km/kmp.

Fragmentarea verticală are oarecare similitudine cu cea orizontală, cu valori relativ reduse pe suprafaţa platoului şi valori mai mari pe marginile platoului, spre cele două văi limite, Gârda Seacă şi Ordâncuşii.

Fig. Fragmentarea orizontală

Fig. Fragmentarea verticală

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ