Fenomenele carstice se găsesc amonte de localitatea Sighiştel, pe o lungime de cca 2 km, de-o parte şi de alta a văii şi care fac parte din Parcul Natural Apuseni.

Valea în sectorul montan constituie o fereastră tectonică (vezi explicaţiile la „Fereastra tectonică de la Fiziş”), deci eroziunea a scos la suprafaţă roci calcaroase mezozoice pe seama cărora s-au format fenomene carstice exo-şi mai ales endocarstice.

Sunt numeroase peşteri renumite în Cheile Sighiştelului, dar „perla” este Peştera Măgura, de cca 1 500 m lungime, deosebit de bogat concreţionată. Se mai remarcă peşterile Tibocoaia, P. Coliboaia, P. Drăcoaia, P. Corbasca etc. (v. fig. 1).

Valea se termină printr-un sector foarte îngust de chei dar foarte spectaculoase.

Fig. 1. Valea Sighiştel (M. Bleahu, 1981)

Dr. ANDREI INDRIEŞ

Mast. ANDREI INDRIEŞ

Izbucul a fost cândva renumit prin faptul că avea dublă funcţionalitate, în sensul că se scurgea timp de 2-3 minute după fiecare 10 minute de aşteptare, apoi treceau 40 de minute de aşteptare când izbucul era inactiv, iar se scurgea timp de 2-3 minute şi procesul reîncepea.

Acest dublu sifonaj avea loc până prin anii 1980, fenomenul fiind descris de geograful clujean I. Maxim (1941). El consideră că în interiorul blocului calcaros erau două cavităţi legate prin canale, cavităţi care se umpleau în perioada ploioasă (pe vreme de secetă, izbucul era inactiv). Cavităţile erau inegale, prima fiind cam de două ori mai mică decât cealaltă. Cavităţile erau legate între ele de canale înguste de tip sifonaj.

Prin anii 1980, una dintre cele două cavităţi, mai probabil cea mică, s-a „scurtcircuitat”, adică s-a fisurat, astfel că perioadele de erupţie a apei s-au redus şi s-au egalizat la 20 minute, durata erupţiei fiind tot de 2-3 minute (dar numai în timpuri ploioase) (V. Buz, 1980).

În prezent, activitatea are loc dar numai în timpuri deosebit de ploioase, altfel, apa se scurge la baza izbucului.

Apele izbucului formează un mic pârâu, afluent al râului Tăcăşele (Bazinul Crişului Alb).

Astfel, un fenomen celebru a devenit aproape obişnuit, dar pentru această minune a naturii aici s-a înfiinţat o mănăstire.

Foto: Izbucul de la Călugări

Fig. 1. Izbucul de la Călugări

Dr. ANDREI INDRIEŞ

Mast. ANDREI INDRIEŞ

Stud. ROBERT INDRIEŞ

Bazinetul are legături cu alte bazinete ale Depresiunii Beiuşului: cu bazinetul Lunca Sprie înspre nord prin îngustarea de la Sitani; spre sud cu Depresiunea Holodului prin îngustarea de la Coşdeni, din care face parte, de fapt (I.O. Berindei, 1977); cu Depresiunea Pocola prin intermediul Dealurilor Vălanilor şi a Culoarului Drăgotenilor la est şi de asemenea cu Depresiunea Holodului (Valea Topa) peste Dealurile Rotăreştilor la vest.

Geneza depresiunii este comună cu a întregii depresiuni a Beiuşului. Reamintim, succint, etapele genetice în evoluţia întregii depresiuni a Beiuşului, etape determinate de I.O. Berindei (1977).

a) etapa prebazinală- desfăşurată între sfârşitul cretacicului (danian) şi paleogen, etapă care se remarcă prin formarea pediplenei “Fărcaş” şi ulterior, începând din oligocen, prin fragmentarea pediplenei datorită eroziunii torenţiale şi fluviale. Resturi din pediplenă se găsesc la marginea Depresiunii Beiuşului, în culmile principale ale munţilor învecinaţi.

b) etapa de bazin sedimentar cuprinde câteva secvenţe:

- secvenţa tortonian (badenian)-sarmaţian inferior (volhinian) – se remarcă prin transgresiune marină şi deci prin depunere de sedimente. Martori din aceste depozite se întâlnesc în dealurile din jurul Coşdenilor, Spinuşului şi Hidişului;

- secvenţa sarmaţian mediu (bessarabian)-meoţian (pliocen inferior) – se remarcă prin retragerea apelor marine datorită ridicărilor tectonice attice. Pe seama depozitelor anterioare sunt create forme de relief iar în zonele marginale se sculptează suprafaţa de nivelare Mărişel, aflată în munţii din jur;

- secvenţa ponţiană (pliocen) – cuprinde o transgresiune marină care a fosilizat formele de relief create înainte. Aceste sedimente ocupă cea mai mare parte a Depresiunii Beiuşului, deci şi a bazinetului Pomezeu. În această secvenţă se formează suprafaţa de nivelare Feneş-Deva;

- secvenţa daciană (pliocen) – în care are loc o regresiune datorită mişcărilor rhodanice care au fragmentat suprafaţa Feneş-Deva. Se formează o câmpie litoralo-piemontană în bazinul Beiuşului, câmpie ce avea să fie fragmentată apoi de către reţeaua hidrografică.

c) etapa de formare a reliefului - cuprinde cuaternarul. Sunt definitivate piemonturile de acumulare din care s-au detaşat dealurile actuale. A avut loc adâncirea râurilor, rezultând terasele. Sunt depuse depozitele cuaternare. Tot în această etapă se consideră că au avut loc remanieri ale reţelei hidrografice.

Referitor la remanieri hidrografice, autorul citat (I.O. Berindei, 1977) analizează remanierea râului Holod (Vida). Remanierea a avut loc în timpul formării teraselor t₇ şi t₆. Astfel, în timpul sculptării terasei t₇ (în preriss) Holodul superior traversa peste Culoarul Drăgotenilor, printre dealurile Coşdeni şi Goila. Exista o continuitate deluroasă pe traseul actual al Holodului superior care a fost străpuns în timpul sculptării frunţii terasei t₆ (în riss). În sprijinul acestei idei, la care subscriem în urma cercetărilor noastre de teren, vine faptul că între aceste două dealuri există o şa iar pe Dealul Goila sunt urme, este adevărat slabe, de pietrişuri destul de bine rulate.

La fel, autorul mai sus citat, presupune trecerea Văii Hălăştău printre dealurile Coşdeni şi Carpeni peste Valea Săucanilor în Valea Drăgotenilor. Holodul superior a străpuns dealul ce a existat aici în riss. Valea Topa a captat cursul inferior a Văii Holod pe la nord de şaua dintre Dealul Vintere şi Măgura Forău (= Răbăganilor), care la rându-i, a captat Valea Hălăştău, şi prin intermediul defileului de la Coşdeni, şi cursul superior al Holodului, rezultând traseul actual.

În sfârşit, la definitivarea genezei au contribuit şi mişcările neotectonice care au individualizat bazinetul care poate fi considerat un graben iar dealurile din jurul său horsturi.

Aspecte morfologice

Bazinetul pomezeu are o orientare generală NE-SV, având lungimea de 5 km şi lăţimea maximă de 3 km. Aceste valori se referă la luncă, formă de relief care ocupă cea mai mare parte a bazinetului.

Lunca este înmlăştinită datorită adâncimii reduse a apei freatice. Pâraiele afluente ale Videi au tendinţa de divagare şi aduc mari cantităţi de aluviuni pe care le împrăştie pe suprafaţa luncii. Aşadar, lunca are tendinţa de agradare datorită acestor materiale depozitate pe suprafaţa luncii. Tocmai din acest motiv, lunca este intens utilizată în agricultură. Totuşi, pe alocuri râul Holodul este destul de adâncit în suprafaţa luncii, cu 2-3 metri. Mai târziu s-a construit un sistem de regularizare a albiei Holodului.

Pe laturile râului Holod (Vida) sunt detaşate şapte terase, primele cinci mult vizibile. Terasa de luncă nu este definitivată pe deplin fapt ce rezultă din meandrările frecvente ale râurilor în luncă, rezultând, astfel, forme de morfologice minore: belciuge, popine, microdepresiuni de luncă ocupate sau nu de ochiuri de apă ş.a. În parte, în urma construirii unui baraj de pământ între dealurile Osoi-Hidiş şi Osoi-Coşdeni, ca şi a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, asemenea microforme au fost înlăturate sau acoperite de apele lacului de acumulare ce a rezultat, mai ales în perioadele ploioase când nivelul apelor cresc, acoperind o suprafaţă de luncă apreciabilă.

Terasele sunt: t₁ (de luncă) încă nedezvoltată, cu altitudini relative de 2-3 m. Pe această terasă este situată localitatea Pomezeu şi în parte Coşdeni; t₂ (6-10 m) pe care se găsesc localităţile Spinuş, Câmpani de Pomezeu şi Sitani în parte; t₃ (15-20 m) pe care este amplasat satul Vălani de Pomezeu; t₄ (30-40 m), t₅ (55-60 m), t₆ (70-80 m) şi t₇ (90-110 m). Localitatea Coşdeni este ridicată pe primele cinci terase. La terase se păstrează mai bine podurile mai ales la terasele inferioare şi medi, terasele superioare păstrându-se sub formă de umeri de terase. În unele locuri terasele nu sunt de aluviuni ci de rocă, mai ales în dealuri calcaroase din jurul depresiunii.

În nord se află îngustarea de la Sitani, iar spre sud cea de la Coşdeni săpate amândouă în pachete de roci dure: calcare ladiniene, triasice şi tortoniene (= badeniene) cu multe fosile: (Lithothamnium, corali, echinoide, briozoare şi moluşte) (M. Paucă, 1935). La Hidiş şi Spinuş sunt calcare cu specii de Cardium şi Tapes din sarmaţian iar la Vălani şi Câmpani de Pomezeu este întâlnit pannonianul cu pietrişuri, nisipuri, argile cu lentile de cărbuni-lignit în strate subţiri (V. Ianovici et al, 1976).

Dintre îngustări, mai remarcăm pe cea de la Bonca, pe direcţia est, prin care curge Valea Câmpanilor.

În general, dealurile dinspre est au aspect cuestiform (Valea Câmpani a detaşat două cueste în strâmtura Bonca, Valea Vălanilor a sculptat două cueste pe cursul său la intrarea în bazinet etc). Aspectul cuestiform al dealurilor se continuă şi în aval de bazinet, tot pe latura stângă.

Dealurile cu delimitează bazinetul sunt fragmentate având aspect de doaburi piemontane. Din loc în loc sunt schiţate dealuri mamelonare, resturi (martori) din fosta suprafaţă piemontană. Asemenea vârfuri sunt întâlnite în Dealul Grofului, Dealul Coasta Băroi, Dealul Osoi (Hidiş), Dealul Osoi (Coşdeni), Dealul Vii (Coşdeni) etc., observate şi de geograful I.O. Berindei (1977).

Versanţii dealurilor din jurul depresiunii sunt afectaţi de procese de versant actuale ca: fenomene de ravinaţie (Dealul Chicera, Dealul Mare, Dealul Grofului), alunecări de teren superficiale (Dealul Budeşti, Dealul Grofului etc.). În Dealul Grofului am deosebit două trepte de alunecări masive ce pornesc din vârf şi până în Valea Ciutar pe lungime de circa 450 m. În general, alunecările de teren nu sunt frecvente în bazinet.

Se remarcă în regiunile ocupate de calcare prezenţa dolinelor (Dealul Osoi-Coşdeni, Dealul Osoi-Hidiş), a lapiezurilor, excavaţiilor de mici depresiuni etc., la care a contribuit şi omul prin exploatarea calcarelor creând, astfel, microdepresiuni antropogene.

Dintre fenomenele de degradare scoatem în evidenţă torentul de pe Coasta Băroi.

UN TORENT NOROIOS LA POMEZEU

În cadrul bazinetului depresionar Pomezeu am deosebit un torent noroios deosebit pe Dealul Coasta Băroi care este un deal ce mărgineşte la nord, nord-vest localitatea Pomezeu, şi care se înalţă cu circa 40 m deasupra satului.

Torentul este foarte activ pe timp ploios când transportă o cantitate destul de mare de material de pe culmea dealului la baza acestuia, formând un mic con de dejecţie care este însă luat de localnici şi utilizat în diferite scopuri.

Torentul este un şanţ adâncit de circa jumătate de metru pe panta dealului, are o lungime de circa 40 m şi lat de aproximativ un metru. Panta terenului este de circa 30^o. Activitatea este favorizată de constituţia litologică (marne, argile), de cantitatea mare de precipitaţii, de pantă, de lipsa vegetaţiei forestiere etc.

Fenomenul torenţial este pe cale de stingere datorită vegetaţiei arborescente care s-a instalat treptat aici.

Concluzie

Bazinetul depresionar Pomezeu este parte componentă a Depresiunii Beiuşului, fiind axată pe Valea Holodului (Videi, cum se numeşte această vale în sectorul superior şi mijlociu). Se extinde între îngustările de la Coşdeni (Dealul Osoiu-Coşdeni şi respectiv Osoiu-Hidiş) şi îngustarea de la Sitani.

Bazinetul este înconjurat de dealuri din toate părţile, ceva mai înalte în nord şi nord-est şi ceva mai joase în vest.

În bazinet sunt instalate aşezări ca: Pomezeu (care a şi dat denumirea bazinetului), Spinuş, Sitani, Câmpani de Pomezeu, Vălani de Pomezeu.

Deoarece bazinetul era des inundat la ploi îndelungate, s-au efectuat lucrări de ameliorări hidrotehnice pentru ferirea localităţilor de efectele negative ale revărsărilor şi inundaţiilor. În acest scop la Coşdeni s-a construit un baraj de pământ care să regularizeze cursul râului Holod (Vida) şi a afluenţilor săi permanenţi sau temporari.

Fig. 1. Bazinetul depresionar Pomezeu

Dr. ANDREI INDRIEŞ

Mast. ANDREI INDRIEŞ

Stud. ROBERT INDRIEŞ

Totuşi, acolo unde terenul a fost defrişat au început fenomene de degradare: instalarea de torenţi şi ravene, alunecări de teren etc. (vezi fig. 1).

Se poate observa rolul pădurii de apărare a terenului împotriva fenomenelor de degradare.

Fig. 1. Fenomene torenţiale la Bitii

Dr. ANDREI INDRIEŞ

Mast. ANDREI INDRIEŞ

Stud. ROBERT INDRIEŞ

După cum bine cunoaşteţi, aceşti munţi sunt formaţi din două masive, Codru, în nord şi, respectiv, Moma, în sud. Limita dintre ele este dată de văile cu scurgere opusă Briheni, spre Crişul Negru, şi Valea Monesei, spre Crişul Alb.

În Masivul Codru, suprafaţa superioară se întâlneşte în culmea principală, unde se află şi cel mai înalt punct, Vf. Pleşu (1 112 m). Spre est, treapta superioară se regăseşte în Culmea Vf. Dievii (1 044 m). În toate celelalte locuri se regăseşte doar treapta inferioară.

În Masivul Moma nu se află decât treapta inferioară.

Toată suprafaţa (pediplena) este împădurită.

Fig. 1. Pediplena în Masivul Codru (nord)

Fig. 2. Pediplena în Masivul Codru (continuarea spre sud a fig. 1)

Fig. 3. Culmea Iermaru-Văratec-Halaş

Fig. 4. Pediplena în Codru-Moma

Fig. 3. Pediplena în Masivul Moma (Munţii Codru-Moma)

Remarcăm şi faptul că în general, culmile sunt acoperite cu păduri de conifere, spre deosebire de Biharia şi Vlădeasa unde se află vegetaţia subalpină.

Tot în aceşti munţi treapta inferioară a pediplenei carpatice se regăseşte în culmile: Bătrâna, Vf. Roşu, Ţapu, Vărăşoaia, Biserica Moţului etc.

Având altitudinea mai joasă decât a celorlalţi munţi, aceste înălţimi nu a fost afectate de fenomene glaciare ci doar de cele periglaciare.

Fig. 1. Pediplena carpatică în Munţii Padiş-Scărişoara (scara 1:60 000)

Fig. 2. Autorul principal pe vf. Măgura Vânătă (1 641 m, cel mai înalt din Munţii Padiş-Scărişoara) la baza observatorului de aici (foto: Andrei A. Indrieş)

Lect. Univ. Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ

Şi în acest caz deosebim două trepte de nivelare, cea superioară la peste 1 600 m şi cea inferioară, de peste 1 400 m.

Şi aici se pot deosebi, dar în partea sudică a Vlădeasei circuri glaciare (nivo-glaciare), dar la altitudini ceva mai joase decât în Munţii Biharia.

Fig. 1. Pediplena carpatică în Munţii Vlădeasa (nord)

Fig. 2. Pediplena carpatică în Munţii Vlădeasa (sud)

Fig. 3. Circ nivo-glaciar pe versantul sudic al Munţilor Vlădeasa. Deasupra se observă pediplena carpatică (la peste 1 650 m)

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ

Cea mai veche dar şi cea mai înaltă suprafaţă, netezită la începutul neozoicului, după mişcările tectonice din mezozoic, în perioada danian-paleogenă, într-un climat cu mult mai cald decât cel actual, adică tropical-subtropical, mai este cunoscută sub denumirea de pediplena carpatică, deoarece nivelarea a fost de tip pediplanare (adică nivelarea pedimentelor) (Gr. Posea şi colab., 1974). Această suprafaţă este mai puţin reprezentativă pentru Munţii Padiş-Scărişoara şi este echivalentă suprafeţei Borăscu din Carpaţii Meridionali, respectiv cu suprafaţa Fărcaşa-Cârligatele din Apuseni (Emm. de Martonne, 1924) sau cu suprafaţa Cârligatele din Vlădeasa (Aurora Posea, 1977); de altfel, Vf. Cârligatele se găseşte în imediata apropiere a Măgurii Vânete.

Suprafaţa are două trepte, cea mai înaltă între 1 600- 1 800 m şi a doua treaptă între 1 600-1 400 m (fig. 1).

Prima treaptă ocupă vârfurile Piatra Grăitoare (1 658 m) – Cucurbăta Mare (1 849 m, cel mai înalt din toţi Apusenii) – Cucurbăta Mică (1 769 m).

Treapta a doua ocupă teritoriul dintre vârfurile: Piatra Grăitoare, Tăul Mare (sau Zănoaga) de 1 543 m, Muncelu etc.

Scoatem în evidenţă faptul că în timpul cuaternarului, clima fiind foarte rece, pe versantul estic mai ales au fost create circuri glaciare. Un exemplu este şi Lacul Tăul Mare, considerat de către majoritatea cercetătorilor un lac nivo-glaciar, deci nu pur glaciar.

Din această culme înaltă izvorăşte râul Crişul Negru.

Mai menţionăm că lângă vârful principal s-a construit un releu de tv, care se vede şi din Depresiunea Beiuşului.

Fig. 1. Harta pediplenei carpatice din Munţii Biharia

Fig. 2. Unul dintre circurile nivo-glaciare (1995)

Fig. 3. Pe terasa staţiei releului de pe Biharia (1995)

Lect. Dr. ANDREI C. INDRIEŞ

Mast. ANDREI A. INDRIEŞ

Stud. ROBERT A. INDRIEŞ

Suprafaţa bazinului este de 226 kmp (Crişul Negru are peste 4 450 kmp). Râul are 31 km lungime şi debitul mediu la Pietroasa de 4,15 mc/s.

Crişul Pietros se formează din două râuri importante, Bulzul şi Galbena, la care se mai adaugă Valea Aleului. Menţionăm că şi apele din cadrul Padişului, în cea mai mare parte aparţin de Crişul Pietros, dar care ajung pe căi subterane la confluentul principal.

Fig. 1. Bazinul hidrografic al Crişului Pietros

Teritoriul bazinului înclină dinspre est spre vest (vezi Harta hipsografică a Parcului Natural Apuseni, de A. Indrieş, în www.tarabeiusului.ro), dar şi dinspre nord spre sud, evident cu excepţia prezenţei văilor.

Valorile fragmentării orizontale variază de la 0-1 km/kmp până la 3-4 km/kmp (fig. 2). Se observă valori mai reduse în cadrul platoului carstic Padiş (vezi şi hărţile Platoului carstic Padiş, în www.tarabeiusului.ro ).

Fig. 2. Bazinul Crişului Pietros. Fragmentarea orizontală

Fragmentarea verticală (fig. 3) este de asemenea cu valori diferenţiate. Cele mai mici sunt în cadrul platoului carstic Padiş (vezi harta fragmentării verticale a platoului în www.tarabeiusului.ro ) iar cele mai mari în regiunea de contact a celor două unităţi montane, Bihor şi Vlădeasa, ultima fiind mai înălţată cu cca 500-600 m.

Menţionăm că datele sunt pentru zona de munte (cu excepţia celor generale), nu am luat în calcul şi teritoriul bazinului în cadrul Depresiunii Beiuşului.

Fig. 3. Bazinul Crişului Pietros. Fragmentarea verticală

Fig. 4. Crişul Pietros amonte de localitatea Pietroasa

Dr. Andrei C. INDRIEŞ

Mast. Andrei A. INDRIEŞ

Stud. Robert A. INDRIEŞ